Nunta la Diamond Events Sacalaz

Salutare dragi miri!!

Sunt multe evenimente, nunți la care am marea plăcere și onoare să particip ca și fotograf. Nuntă la mare, nuntă la munte, nuntă la oraș, nuntă tradițională, nuntă în aer liber, nuntă în natură, nuntă civilă, nuntă civilă și religioasă, nuntă creștină … sau pur și simplu un elopement sau mai bine zis o nuntă restrânsă la care participă doar mirii cu nașii lor, într-un loc superb ales de ei precum acesta, elopement Transilvania. Chiar dacă locuiesc între Sibiu și Madrid, familia mea locuiește de ceva timp la Sibiu. Îmi place să trăiesc între două lumi; mă simt parte din amândouă și cultura fiecareia mă îmbogațește artistic și sufletește. Așa reușesc să creez ceva diferit, mă consider un fotograf de nuntă diferit, nu un fotograf de nuntă mai bun decât alții, ci un fotograf diferit. Un fotograf de nuntă din Sibiu care a trăit în multe părți ale lumii și care acum face ceea ce îi place în România.

Fotografiile superbe de nuntă pe care le vedeți aici sunt de la o nuntă creștină lângă Timișoara. Pentru orice informații privind actele necesare pentru căsătoria în orașul Timișoara intrați aici .

Când spuneam de lângă orașul Timișoara mă refeream la comuna Sacalaz unde într-un loc frumos amenajat se organizează petreceri de nuntă și alte evenimente.

Acest loc se numește Diamond Events. Trebuie să spun că toți cei implicați în organizarea la locația nunții au fost extraordinari. Și mă bucur că am avut ocazia să fotografiez acolo, voi reveni mereu cu drag la Diamond Events.

Cât despre superbii miri nu mai am ce să spun. Iubesc să fotografiez nunți creștine unde se vede pe fața mirilor dragostea imensă pe care și-o poartă. A fost o zi de nuntă binecuvântată, plină de soare. Mirii, din Cărpiniș de loc au ales casa lor ca și locație pentru pregătirile lui Sebi și un airbnb superb pentru Debora.